Rețeta pentru aluat de sărățele cu untură, telemea și smântână, o rețeta foarte spornică pe care v-o prezint această metodă accesibilă și economică de a pregăti un aluat perfect pentru sărățele. Dar cum să realizăm acest aluat fermecător, care, prin puterea sa de a se odihni la rece, se transformă în sărățele crocante și în pogoșele cu arome irezistibile? Aceste rețete de patiserie sărată sunt potrivite pentru orice sărbătoare sau prilej special.
Având în minte că produsele precum untul pot deveni uneori prea costisitoare, ne-am concentrat pe crearea unei alternative care să fie la îndemâna tuturor. Astfel, am dezvoltat acest aluat folosind untură și telemea (sau alte tipuri de brânză, după preferință). Rezultatele sunt impresionante: sărățelele și pogoșelele realizate din acest aluat sunt extrem de fragede, îmbogățite cu un gust deosebit și o aromă ce încântă simțurile. Procesul de preparare a acestui aluat implică faza de odihnă peste noapte la frigider, iar miracolul creșterii are loc în momentul coacerii.
Mai mult, untura nu trebuie să fie limitată doar la cea provenită din porc; de asemenea, untura de pasăre (rață, gâscă, găină, curcan etc.) adaugă savoare și versatilitate acestui aluat de sărățele.
În ceea ce privește alegerile brânzeturilor sărate (de oaie, de vacă sau de capră), nu trebuie să vă faceți griji. Indiferent dacă optați pentru telemea, cașcaval sărat sau chiar brânză feta, puteți adapta rețeta în funcție de ceea ce aveți la îndemână.
Cantitățile prezentate mai jos vă vor oferi aproximativ 1,2 kg de aluat de sărățele cu untură și telemea, din care puteți pregăti în jur de 3 tăvi mari de sărățele sau 2 tăvi de pogoșele (mai puțin subțiri). Astfel, veți avea parte de suficiente bunătăți pentru a împărți cu cei dragi sau pentru a vă răsfăța în orice moment al zilei.
Aluat de sărățele cu untură, telemea și smântână – rețeta foarte spornică
Timp de preparare:
30 minute
Timp Total
30 minute
Ingrediente:
Mod de preparare aluat de sărățele cu untură, telemea și smântână – rețeta foarte spornică
Ingrediente pentru aluat fraged dospit la rece
Eu am făcut direct porție dublă de aluat așa că vedeți cantități mai mari de ingrediente. Voi folosiți cantitățile din caseta cu ingrediente de mai sus. Am pregătit făina, untura, gălbenușurile, smântâna groasă, telemeaua sau brânza frământată, drojdia, zahărul, sarea și laptele. Eu folosesc, de peste 30 de ani, făină ungurească deoarece este impecabilă: este uscată, are proteine suficiente și se comportă admirabil la aluaturi! De aceea am zis că laptele poate varia în funcție de făina folosită de voi: dacă e mai slabă sau umedă atunci ea va absorbi mai puțin lapte. Cel mai bine e să-l puneți treptat.
Cum se face aluatul fraged cu drojdie (dospit la rece) pentru sărățele spornice cu brânză și untură de porc
Am lucrat direct în bolul robotului: am pus făina, am creat o gropiță în ea în care am turnat laptele (începeți cu 120 ml!), am pus zahărul și drojdia. Am presărat-o cu puțină făină din jur și am lăsat-o 10 minute să se activeze.
Între timp am ras fin telemeaua. Ea trebuie să fie grasă, bine scursă de zer. Dacă aveți brânză sau caș frământat (la borcan) atunci o zdrobiți cu fruculița.
Apoi am pus gălbenușurile, untura, smântâna, sarea (musai cântărită!) și brânza rasă.
Am echipat robotul cu cârligul special pentru aluaturi grele și am frământat un aluat nelipicios. La mine a mai fost nevoie de lapte, voi vedeți dacă mai trebuie sau nu. Frământarea durează max. 5 minute și se poate face și cu mâna. Gata!
Am lăsat aluatul la dospit 30 de minute, la temperatura camerei (acoperit cu plastic) după care l-am răsturnat într-un castron de plastic pe care l-am dat la frigider (acoperit) pentru 8-12 ore. Poate sta și 16 ore, nu are nimic.
Exemple de preparate la care am folosit acest aluat de sărățele cu untură, telemea și smântână – rețeta foarte spornică
Prima rețetă la care am folosit aluatul de mai sus este cea de sărățele ieftine – vezi aici. Sunt grozav de gustoase, crocante și foarte aromate!
Iată și a 2-a rețetă preparată cu acest aluat: pogăcele cu cârnați afumați și cașcaval – rețeta aici. Sunt demențiale!
Suntem siguri că veți testa acest aluat de sărățele cu untură și telemea și că ne veți împărtăși impresiile!
ePoftă bună!
De altfel vă așteptăm cu părerile voastre și pe pagina noastră de Facebook @ePofta.ro.
Iar dacă aveți idei de rețete vă invităm să le postați pe grupul nostru de Facebook @ePofta.ro.