Cheesy Bread cu bacon sau simplă – rețeta de foccacia cu brânză în stil Domino’s
0 (0)

Filter by Categories
Altele
Preparate din
Carne
Organe
Tocată
Cartofi
Curcan
Fructe
Fructe de mare
Legume
Miel
Oaie
Ouă
Panificație
Paste
Paste și Orez
Pește
Porc
Pui
Rață
Vită
Preparate la
Cuptor
Dry Cooker
Flacără
Grătar
Rece
Slow cooker
Preparate pentru
Aperitive
Aperitive pentru copii
Băuturi
Alcoolice
Calde
Cocktail
Fără alcool
Naturale
Răcoritoare
Shake
Smoothie
Ceaiuri
Crăciun
Mic Dejun
Ocazii festive
Paște
Post
Valentines Day
Rețete
Culinare
Dietetice
Dukan
Fără Gluten
Medicinale
Naturiste
Rapide
Sote
Vegan
Vegetariene
Rețete din
Bucătăria Americană
Bucătăria Asiatică
Bucătăria Austriacă
Bucătăria Balcanică
Bucătăria Chinezească
Bucătăria Englezească
Bucătăria Franceză
Bucătăria Grecească
Bucătăria internațională
Bucătăria Italenească
Bucătăria Mediteraneeană
Bucătăria Mexicană
Bucătăria Orientală
Bucătăria Românească
Bucătăria Rusească
Bucătăria Turcească
Bucătăria Ungurească
Bucătăria Universală
Rețete pentru
Bebeluși
10 luni
11 luni
12 luni
2 ani
3 ani
4 luni
5 luni
6 luni
7 luni
8 luni
9 luni
Ciorbe
Conserve
Desert și Prajituri
Dulcețuri
Garnituri
Gemuri
Înghețată
Murături
Pizza
Plăcintă
Salate
De fructe
De iarnă
De legume
De primăvară
De vară
Sandviș
Siropuri
Sosuri
Calde
Reci
Supe
Supe cremă
Tarte
Tocănițe
Torturi
Sober living
Sober Living
Software development
Новости Криптовалют
Онлайн Казино
Ставки на спорт
Финтех
Форекс Брокеры
Форекс обучение
Форекс Обучение

Acasă » reteta » Cheesy Bread cu bacon sau simplă – rețeta de foccacia cu brânză în stil Domino’s0 (0)

Cheesy Bread cu bacon sau simplă – rețeta de foccacia cu brânză în stil Domino’s. Cum se face pâinea cu brânză (mozzarella, cheddar), din aluat de pizza? Cum se prepară Cheesy Bread de la Domino’s Pizza? Rețete de plăcinte și pizza de casă.

Bucureștenii cunosc această Cheesy Bread (cu sau fără bacon) de la Domino’s Pizza. Alții am gustat-o în străinătate, unde lanțul de pizzerii are sute de filiale. Eu însămi m-am întâlnit cu această foccacia cu brânzeturi în Olanda, unde fiica mea studiază. Au Domino’s în oraș și am comandat de mai multe ori pizza și alte speicalități de la ei, printre care și această pâine cu brânză gratinată. Este fantastic de gustoasă! Are formă lunguiață, aluat de pizza și strat generos de brânzeturi care se topesc la cuptor. În plus, este bine stropită cu unt topit amestecat cu usturoi!

Mai mulți colegi de facultate de-ai fiicei mele lucrează la Domino’s, așa că i-am descusut cu privire la prepararea acestei minunate Cheesy Bread. Mi-au explicat cum se procedează și m-am pus pe treabă, imediat ce-am revenit acasă, la Ardeal. Nu e vreun mare secret deoarece, așa cum veți vedea mai jos, echipa de la Domino’s Pizza din Calgary a postat un video cu etapele preparării acestei plăcinte.

Brânzeturile folosite, în general, sunt mozzarella maturată (tare, nu proaspătă) și Cheddar. În plus, olandezii, din motive lesne de înțeles, pun și o parte de brânză Gouda.

Din cantitățile de mai jos rezultă 2 bucăți de Cheesy Bread cu bacon sau simplă.

Cheesy Bread cu bacon sau simplă – rețeta de foccacia cu brânză în stil Domino’s

Timp de preparare: 30 minute

Timp de gatire: 10 minute

Timp Total: 40 minute



Ingrediente:

Cum se face Cheesy Bread cu bacon sau simplă – rețeta de foccacia cu brânză în stil Domino’s?

Aluat pentru pizza sau focaccia

Am preparat o cantitate de aluat de pizza echivalentă cu 0,6X din rețeta aceasta. Deci folosiți ingredientele din caseta de mai sus și urmați tehnica de dincolo. Am frământat aluatul și l-am lăsat la dospit 2 ore.

Ingrediente pentru plăcintă sau foccaccia cu brânzeturi

Am decis să fac 2 bucăți de cheesy bread: una simpla (doar cu brânzeturi) și una cu bacon. Așa că am tocat afumătura în cubulețe. Într-o crăticioară am topit untul și l-am amestecat cu sare și usturoi granulat.

Am ras brânzeturile: mozzarella și cheddar.

Mod de preparare Domino’s Bacon Cheesy Bread

Cei de la Domino’s Pizza din Calgary (Canada) au postat pe Tiktok un video scurt în care prezintă modul de preparare al acestei Cheesy Bread (varianta simplă, fără bacon).

După cum vedeți, treaba nu e complicată deloc și merge repede!

Am pus cuptorul la încins la 250 C (fără ventilație, căldură sus+jos) respectiv trepta cea mai înaltă la cele pe gaz. Cei de la Domino’s coc pizza la 300 C!



Am întins aluatul dospit de pizza pe masa de lucru bine înfăinată. Am obținut un dreptunghi de cca. 30×40 cm pe care l-am divizat în două, pe lung (cu rola zimțată).

Am transferat bucățile de aluat într-o tavă mare (33x42cm) tapetată cu hârtie de copt. Cei de la pizzerie au o rolă specială (dințată) cu care pre-taie feliile de cheesy bread. Eu le-am marcat, ușor, cu rola mea.

Apoi le-am uns cu 2/3 din untul topit aromatizat cu usturoi. Am păstrat 1/3 din el pentru final.

Am distribuit brânzeturile rase (pe ambele fâșii de aluat), iar pe una dintre ele am pus și baconul tocat în cubulețe.

În final am stropit aceste Cheesy Breads cu restul de unt topit și le-am dat la cuptorul super bine încins la 250 C. Tava a stat pe șina cea mai de jos a cuptorului.

Coacere plăcintă sau pâine cu brânză, unt topit și usturoi

Am copt pâinile cu brânză timp de 10 minute la 250 C (fără ventilație). După 7 minute de coacere am întors tava pentru a se rumeni uniform ambele Cheesy Bread. Gata! Nu vă pot descrie cât de bine miroase în bucătărie! A brânză gratinată, a unt și a usturoi!



Cei de la pizzerie presară, la final, un fel de pudră cu usturoi, sare și „ierburi” aromatice… eu nu am pus așa ceva. Ajung sarea și usturoiul din unt!

Servire Cheesy Bread cu bacon sau simplă – rețeta de foccacia cu brânză în stil Domino’s Pizza

Bineînțeles că Cheesy Bread se servește fierbinte, imediat ce-a fost scoasă din cuptor.

Ce fain se întinde brânza! Ce pufos este aluatul! Ce gust grozav are toată combinația!

Dragilor, sunt sigură că v-am făcut poftă cu această Cheesy Bread și că veți testa rețeta!

Mai demult am făcut o altă focaccia pufoasă cu mix de brânzeturi și smântână – rețeta aici.



Aici găsiți mai multe rețete de pizza și plăcinte.

ePoftă bună!

Votează această rețetă
[Total votanți: 0 Nota medie: 0]