Chifle umplute cu brânză, afumătură și ouă de prepeliță – gratinate la cuptor. Rețeta de pâinici sau sandvișuri calde cu umplutură de brânzeturi, afumătură și ouă. Cum se face o gustare caldă simplă și aspectuoasă? Rețete cu pâine veche. Rețete cu cremă de brânză. Rețete cu ouă la cuptor.
Sunt sigură că vă este poftă de aceste chifle umplute cu brânză și afumătură! Ouăle de prepeliță sunt gratinate exact cât trebuie astfel încât gălbenușul lor să fie moale, curgător. veți vedea că această gustare caldă se prepară ușor, rapid și că este o idee bună de reciclare a pâinii mai vechi dar și a rămășițelor de brânzeturi și mezeluri din frigider. Practic puteți mixa brânza de vaci (dulce) cu telemea, caș sau brânză de burduf, puteți alege cașcaval simplu, afumat sau maturat. Afumăturile sunt și ele la alegere: cârnați, șuncă afumată (jambon), kaiser, costiță etc.
Capacele chiflelor sunt niște sandvișuri calde delicioase! Au cremă de brânză, ceapă roșie, cașcaval topit și rondele de cârnați de casă. O nebunie!
Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 4 chifle umplute cu brânză, afumătură și ouă de prepeliță.
Chifle umplute cu brânză, afumătură și ouă de prepeliță – gratinate la cuptor
Timp de preparare: 10 minute
Timp de gatire: 15 minute
Timp Total: 25 minute
Ingrediente:
Cum se face rețeta de chifle umplute cu brânză, afumătură și ouă de prepeliță – gratinate la cuptor?
Ingrediente pentru pâinici umplute și gratinate sau sandvișuri calde cu brânză și ouă – la cuptor
Am avut 4 chifle ovale mai vechi (cam de 2 zile) pe care am decis să le reciclez. Puteți folosi și pâinici rotunde (tip Kaiser) sau mini baghete (mai lungi).
Am pregătit ingredientele pentru aceste chifle umplute: brânzeturile (de vaci, mozzarella sau caș și brânză maturată cu chimen sau cașcaval simplu, afumat etc), ceapa roșie, cârnațul de casă și ouăle de prepeliță. În locul cârnaților ardelenești puteți folosi kaiser, costiță afumată sau alte mezeluri similare.
Am preparat o cremă ardelenească de brânză așa cum am explicat aici. Pentru pâinicile umplute am avut nevoie doar de 1/2 din ea (restul s-a mâncat ca atare).
Cum se scobesc chiflele și cum se umplu cu cremă de brânzeturi cu cârnați afumați și ceapă?
Am pus cuptorul la încins la 180 C (căldură sus+jos+ventilație) respectiv treapta medie spre înaltă la cele pe gaz.
Am tăiat capacele chiflelor (cam la 2 cm de sus) și am scobit parțial miezul din corpul pâinicilor. Acesta se poate folosi la chiftele sau se lasă la uscat și se transformă în pesmet de casă. Nu am scobit foarte mult miez pentru că e nevoie de un perete de susținere de măcar 1 cm grosime.
Am umplut părțile scobite cu cremă de brânză cu ceapă și cârnați afumați dar nu până sus deoarece am nevoie de spațiu pentru ouă. Așa că am netezit umplutura cu dosul linguriței pentru a crea spațiul de care vorbeam mai sus.
Am așternut o tavă cu hârtie de copt și am așezat chiflele în ea. Am uns și capacele cu cremă de brânză.
Cum se gratinează sandvișurile calde din chifle umplute cu cremă ardelenească de brânză de vaci cu cașcaval, cârnați afumați, ceapă roșie și ouă?
Am introdus tava în cuptorul preîncins și am copt aceste chifle umplute timp de 10 minute la 180 C. Așa arată după această etapă. Miroase tare bine în bucătărie!
Am spart cu grijă ouăle de prepeliță și le-am așezat în chiflele umplute cu crema de brânză. Mie mi-au intrat câte 3 ouă mici/chiflă. Dacă nu aveți așa ceva la îndemână atunci folosiți ouă de găină. Sfat: puneți 1 ou întreg de găină + 1 gălbenuș în fiecare pâinică. Dacă puneți 2 ouă întregi albușul va fi prea mult și va curge.
Capacele chiflelor le-am presărat cu cașcaval ras.
Am presărat niște cașcaval și pe marginile chiflelor cu ouă și am așezat câte 2 feliuțe de cârnaț peste capace.
Ca să nu se usuce ouăle de prepeliță în timpul gratinării am decis să distribui câțiva fulgi de unt în jurul gălbenușurilor. Sare nu pun acum pentru că ea va albi gălbenușul!
Am dat tava înapoi la cuptor și am gratinat aceste chifle umplute cu brânză pentru alte 5 minute la 180 C. Gata! Ideea este ca pâinea să fie crocantă, rumenită, brânza sau cașcavalul să fie topite, albușurile să fie închegate dar gălbenușurile să rămână moi, lichide!
Servire chifle umplute cu brânză, afumătură și ouă de prepeliță – gratinate la cuptor
Fiind vorba despre sandvișuri gratinate este clar că aceste chifle umplute se servesc calde, fierbinți, imediat ce-au fost scoase din cuptor. Am pregătit câteva inele de ceapă roșie, niște roșii cherry, o bucată de cârnaț și un pic de verdeață. Am aranjat totul pe un tocător rustic și am presărat chiflele cu cepșoară verde tocată (chives). Am pus și câțiva fulgi de sare peste ouăle de prepeliță.
Ce bunătate de gustare caldă! Gălbenușurile sunt fluide și curg imediat ce le atingi cu vârful cuțitului! Yummy!
Nici nu vă mai povestesc despre cât de gustoase sunt! S-au mâncat rapid împreună cu roșii, ceapă și rondele de cârnați. Foarte, foarte bune!
Dacă sunteți amatori de gustări calde cu brânză atunci vă mai las câteva rețete. Prima este cea a baghetelor acordeon umplute cu brânză și verdețuri – rețeta aici.
ePofta.ro a făcut mai demult tot niște chifle umplute cu ouă, unt și cașcaval – rețeta aici.
Cel mai celebru sandviș cald este Croque Monsieur (cu varianta Croque Madame) – rețetele aici. Ambele sunt fabuloase!
Avem și vreo 4 rețete de sandvișuri calde sau crostini (la cuptor): cu topping 4 formaggi (aici), cu roșii, mozzarella și șuncă (aici), cu ciuperci și cașcaval (aici) sau cu cremă tip carbonara cu ou și brânză (aici).
Sunt sigură că v-am făcut poftă cu aceste chifle umplute cu brânză, afumătură și ouă de prepeliță și că veți testa rețeta de sandvișuri calde gratinate la cuptor!
Aici găsiți mai multe rețete de gustări calde