Gyros de casă, un preparat delicios cu opțiuni variate cu carne de porc, pui sau miel, învelit într-o lipie gustoasă și sos tzatziki aromat. Această rețetă rapidă poate fi realizată la tigaie grătar, fără a avea nevoie de un aparat special. Pur și simplu trebuie să gătești carnea până devine fragedă, să o umpli într-o lipie și să adaugi sosul tzatziki preparat din iaurt cu usturoi, roșii proaspete, ceapă și castraveți. Savoarea autentică și aromele mediteraneene fac din această mâncare o alegere excelentă pentru iubitorii de rețete grecești.
Atunci când ne dorim să preparăm acasă diverse mâncăruri de tip fast food, este important să avem control asupra calității ingredientelor. Acesta este motivul pentru care mulți dintre noi aleg să facă burgeri sau gyros, pentru că astfel știm exact ce punem în aceste preparate. Gyrosul grecesc autentic se realizează într-un aparat special, numit rotisor vertical, care este învârtit de un motoraș electric. În acest aparat, feliile de carne sunt suprapuse și înfipte pe o țepușă mare, iar treptat se rumenesc de la exterior spre interior. De obicei, marginile rumenite ale cărnii sunt tăiate constant, în timp ce restul continuă să se rotească. Însă acasă, unde nu avem un astfel de aparat, trebuie să improvisăm pentru a obține rezultate cât mai apropiate de original. Putem folosi fâșii subțiri de carne, cu marginile rumenite și mijlocul fraged, suculent. Un pas foarte important în obținerea unui gyros reușit este marinarea cărnii, astfel încât să se impregneze cu aromele specifice și să devină fragedă. Poți utiliza diverse tipuri de carne, cum ar fi ceafa de porc, pulpe dezosate de pui, carne de curcan sau miel, în funcție de preferințe.
Când preparăm gyrosul acasă, unele elemente pot varia, cum ar fi pita grecească sau lipia și legumele crude. Cu toate acestea, un ingredient obligatoriu este sosul tzatziki de iaurt cu usturoi și castraveți! Rezultatul final este foarte apreciat: un gyros de casă, înfășurat într-o lipie caldă, umplut cu carne friptă la tigaie, ceapă caramelizată și o garnitură delicioasă de roșii, ceapă crudă, castraveți proaspeți și sosul cremos tzatziki. Savuros!
Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 4 porții de gyros, la tigaie. Puteți multiplica ingredientele în funcție de nevoi.
Timp de preparare:
30 minute
Timp de gatire:
10 minute
Timp Total:
40 minute
Ingrediente:
Pentru marinadă
Pentru gyros
Cum se face rețeta rapidă de gyros de casă, la tigaie, cu carne de porc, pui sau miel, lipie și sos tzatziki?
Cum se marinează carnea pentru gyros?
Am avut o bucată mai mare de ceafă de porc din care am tăiat 4 felii grosuțe.
Le-am pus direct într-o cutie de plastic și le-am condimentat cu sare, piper negru proaspăt măcinat, oregano uscat, fulgi de ardei iute și semințe de chimion. Puteți pune și un pic de boia dulce. Apoi am stropit carnea cu suc de lămâie și ulei și am masat bine fiecare felie de ceafă. Am acoperit cutia cu capac și am dat-o la frigider pentu 8-10 ore (peste noapte). Marinada aromată și acidă va frăgezi carnea și o va impregna cu arome deosebite. Puteți lăsa carnea la marinat și 24 de ore, fără probleme.
Nu uitați să scoateți cutia cu carne de la frigider cu măcar 1 oră înainte de prăjire. Carnea are nevoie de un răgaz pentru a ajunge la temperatura camerei. Niciodată nu prăjim sau coacem cărnuri reci deoarece acestea se contractă brusc de la șocul termic și devin tari!
Alte ingrediente pentru gyros rapid la tigaie
Am curățata 3 cepe și am pregătit roșiile și castraveții. Am pus deoparte 1/2 de ceapă pentru garnitura de legume crude care va însoți acest gyros de casă.
Am tăiat restul de ceapă (2 cepe și 1/2) tip Julienne – adică în fâșii subțiri, pe lung.
Mod de preparare gyros la tigaie din ceafă de porc marinată cu usturoi și oregano
Am încins bine tigaia grătar (fără ulei) și am așezat în ea feliile de ceafă marinată. Am lăsat carnea la prăjit vreo 3 minute pe prima față, apoi am întors-o pe verso și am adăugat ceapa tăiată.
Am continuat prăjirea feliilor de carne până ce s-au făcut cum trebuie (porcul și puiul nu se gătesc „în sânge”). Am tot amestecat ceapa din jurul lor pentru a se rumeni frumos și ea. Ce arome faine am în bucătărie! Miroase a gyros
După prăjire am scos carnea și ceapa într-un castron, le-am acoperit lejer cu folie de aluminiu și le-am lăsat la odihnă 6-7 minute. Cărnurile fripte sau coapte au nevoie de un timp de relaxare după gătire pentru a li se redistribui sucurile interne și pentru a deveni mai fragede.
Cum se asamblează un gyros de porc în lipie cu sos tzatziki și legume proaspete?
După trecerea timpului de relaxare am tăiat carnea în fâșii subțiri, așa cum se procedează la gyros. Ce faine sunt! Au margini rumenite iar mijlocul este rumenit dar fraged, rozaliu.
Pentru montarea gyrosului am pregătit un sos tzatziki de casă, am feliat subțire castraveții decojiți, roșiile și jumătatea de ceapă păstrată anterior.
Eu am apelat, de data aceasta, la lipii din comerț pe care le-am încălzit pe ambele părți în aceeași tigaie în care am prăjit carnea. Pont: pentru a nu obține o lipie tare, casantă, am umezit-o cu apă rece. Pur și simplu am trecut lipia prin jet de apă rece înainte de a o pune la copt. Astfel ea rămâne moale și poate fi rulată.
Am așezat prima lipie caldă pe o farfurie și am uns-o cu tzatziki. Apoi am pus roșii, castraveți și ceapă, cca. o felie de ceafă tăiată în fâșii, iar taztziki și am încheiat cu o parte din ceapa caramelizată.
Am răsucit lipia în formă conică, tipică pentru gyros. Primul gyros de casă este gata pentru a fi servit!
Servire gyros de casă cu carne de porc, pui sau miel, lipie și sos tzatziki – rețeta rapidă la tigaie
Tare mult ne-a plăcut acest gyros de casă! Carnea aromată, fragedă, rumenită, legumele proaspete, sosul cremos de iaurt cu usturoi și lipia caldă creează o combinație grozavă!
Cine dorește poate garnisi gyrosul și cu cartofi prăjiți. Noi am rămas la versiunea aceasta mai săracă în carbohidrați.
ePoftă.ro e sigur că v-am făcut poftă cu acest gyros de casă cu carne de porc, pui sau miel, lipie și sos tzatziki și că veți testa rețeta rapidă la tigaie!
ePoftă bună!
Dacă va plăcut această rețetă vă așteptăm cu părerile voastre pe pagina noastră de Facebook @ePofta.ro.