Paste cu ciuperci și sos cremos de roșii cu parmezan. Paste rapide cu sos tomat, cu ciuperci, brânză și busuioc proaspăt. Cum se face sosul cremos de roșii? Rețeta simplă de paste scurte (scoici, farfalle, penne etc) cu sos. Paste vegetariene, fără carne.
Cred că aveți și voi zile aglomerate în care pentru gătit și mâncat nu mai rămâne decât o oră la dispoziție. Într-o astfel de zi am gătit și aceste delicioase paste cu ciuperci și sos cremos de roșii cu parmezan. Am folosit paste scurte (abissine rigate) dar puteti folosi și alte modele cum ar fi penne, farfalle, rigatoni, fusilli sau chiar paste lungi (spaghetti, linguine, tagliatelle sau macaroane).
Cu această rețetă ne putem așeza la masă în 20 de minute. Până fierb pastele este gata și sosul cremos, exact ca în rețeta de paste cu șuncă și sos cremos (rețeta aici).
Cum intru în bucătărie primul lucru este să pun la fiert o oala cu apă. Calculez circa 1 l de apă la 100 g paste și cca. 90-100 g paste de persIna – deoarece sosul acesta nu este foarte consistent. La sosurile „mai serioase” (gen ragu alla bolognese sau carbonara) se calculează 80-90 g de paste uscate/persoană.
Vă las rețeta pentru două porții de paste cu ciuperci și sos cremos de roșii cu parmezan.
Paste cu ciuperci și sos cremos de roșii cu parmezan
Timp de preparare: 10 minute
Timp de gatire: 15 minute
Timp Total: 25 minute
Ingrediente:
Cum se face rețeta de paste cu ciuperci și sos cremos de roșii cu parmezan?
Cum se fierb pastele?
Am pus o oală pe foc cu apă suficientă pentru a fierbe pastele. Cu asta încep la sosurile simple și rapide. Calculez că durează 8-9-10 minute până fierbe apa apoi încă vreo 8-10 până fierb pastele (respect aici indicațiile de pe ambalaj).
În acest răstimp cu siguranță termin și sosul. Când fierbe apa adaug și o linguriță de sare pentru fiecare litru. Nu este nevoie de ulei pentru că pastele sunt de calitate. După fierbere pastele se scurg și nu se clătesc deloc cu apă. Ele vor ateriza direct în sos.
Trebuie sincronizați timpii astfel încât sosul să fie gata cu câteva momente înainte ca pastele să fie fierte.
Cum se pregătește sosul cremos de ciuperci și roșii cu parmezan?
Pentru sos am început cu ciupercile. Le-am clătit rapid și apoi le-am rumenit într-o crăticioară cu 1-2 linguri de ulei. Am lucrat la foc mare și am mișcat mult de tigaie pentru ca să nu se ardă.
Într-o tigaie am încins pasata de roșii împreună cu o lingură de ulei.
Am adăugat apoi și ciupercile rumenite și cățelul de usturoi tăiat in două. Puteți folosi și o singură tigaie, eu am lucrat simultan în două pentru că am avut foarte puțin timp la discpoziție.
Am condimentat sosul cu sare și piper.
Este momentul în care au fiert și pastele așa că am adăugat și parmezanul ras și am amestecat bine.
Am scurs repede pastele și le-am mutat direct în tigaia cu sos cremos de roșii cu parmezan. Am păstrat 1-2 polonice din apa în care au fiert pastele deoarece sunt utile pentru sos.
Am amestecat delicat pastele cu sosul și am potrivit consistența acestuia cu 2-3 linguri din apa în care au fiert pastele. Gata!
Servire paste rapide cu roșii, ciuperci și parmezan
Am rupt câteva frunze proaspete de busuioc din grădină și le-am presărat peste farfuria cu paste.
Paste rapide și delicioase! Ne putem așeza la masă atât de repede!
Noi ne-am mai tăiat cu peelerul câțiva fulgi de parmezan deoarece suntem mari amatori de brânzeturi. Iată cum am făcut un prânz delicios de vară în doar 25 de minute!
Vă recomand și pastele cu piept de pui, rucola, roșii și usturoi (rețeta aici).
Paste cu șuncă și sos cremos de smântână – rețeta aici.
Sau pastele cu piept de pui cu sos marinara (sos cremos de roșii) – rețeta aici.
Cred că v-am făcut poftă cu această rețetă rapidă de paste cu ciuperci și sos cremos de roșii cu parmezan și că o veți testa în curând
Aici găsiți mai multe rețete de paste