Pizza rapidă pe felii de pâine – rețeta de budincă cu brânză mozzarella și sos de roșii. Cum se face pizza pe blat din pâine veche? Rețeta rapidă de pizza fără aluat. Sandviș cald cu roșii și brânză, gratinat la cuptor. Rețete de gustări calde cu pâine uscată.
Sunt sigură că deja vă este poftă de o felie din această pizza rapidă făcută pe felii de pâine! De fapt este o budincă de pâine mai veche cu topping bogat de mozzarella proaspătă și maturată și de sos gros de roșii cu busuioc și parmezan. Cum să nu fie bună?
Putem să-i zicem și maxi sandviș cald, gratinat la cuptor… chiar nu contează numele preparatului ci gustul și savoarea acestuia. Pe vremuri se făcea un fel de „pizza” pe felii de pâine înmuiate în lapte și unse cu ketchup sau bulion. Sincer, nu mi-a plăcut niciodată blatul acela care devenea o pastă… Pizza mea nu are blatul înmuiat ci crocant la bază și moale în partea de sus (de la passata de roșii și de la brânza umedă).
Eu am ales un topping simplu de mozzarella și roșii în genul clasicei pizza Margherita (rețeta aici) dar nu e greșit dacă puneți și salam, șuncă, bacon, ciuperci sau măsline.
Din cantitățile de mai jos rezultă o pizza rapidă pe felii de pâine coaptă în tavă rotundă cu diametru de cca. 28-30 cm sau în tavă dreptunghiulară de cca. 20×30 cm.
Pizza rapidă pe felii de pâine – rețeta de budincă cu brânză mozzarella și sos de roșii
Timp de preparare: 20 minute
Timp de gatire: 20 minute
Timp Total: 40 minute
Ingrediente:
Cum se face pizza rapidă pe felii de pâine – rețeta de budincă cu brânză mozzarella și sos de roșii?
Ingrediente pentru pizza pe felii de pâine uscată, cornuri, chifle sau baghete
Am avit o bilă mare de mozzarella proaspătă pe care am pregătit-o cu 2 zile înainte și de care am uitat complet (în frigider). Practic am stropit-o cu 2 lingurițe de ulei de măsline aromatizat cu busuioc uscat, ardei iute tocat, sare și usturoi.
Am înconjurat-o de roșioare și am prezentat-o ca parte din platourile cu antipasti (tipic italienești) cu mezeluri naturale de mangaliță – vezi aici.
Așa că am decis să reciclez cumva mozzarella uitată în această pizza rapidă pe felii de pâine. Voi puteți folosi bile mai mici de mozzarella pe care să le marinați 30 de minute cu un pic de ulei de măsline cu busuioc și usturoi (nu e musai să puneți și ardei iute).
Iată și cornurile mai vechi pe care le-am folosit la blatul acestei budinci tip pizza.
Am tăiat cornurile în rondele subțiri (de cca. 0,5 cm) și am pregătit passata de roșii. Eu am ales un suc gros de roșii care conținea deja parmezan ras dar puteți să vi le amestecați chiar voi.
Vara fac mereu câteva sticle de passata groasă de roșii (fără sare, fără conservanți), după metoda italiană – rețeta aici.
Mod de preparare pizza pe felii de pâine veche, cornuri, chifle sau baghete
Am pus cuptorul la preîncins la 175 C cu ventilație (căldură sus+jos) respectiv treapta medie spre înaltă la cele pe gaz.
Am ales o tavă rotundă de cca. 28 cm diametru (sau o tavă rectangulară de 20×30 cm) în care am pus 2 linguri de ulei de măsline.
Am uns feliile de corn sau pâine cu un strat subțire de passata de roșii cu parmezan și le-am aranjat în tavă pe un singur strat.
Deasupra am distribuit cca. 1/2 din mozzarella proaspătă, ruptă în bucățele. Peste brânză am pus și mici fâșii de frunze de busuioc precum și un praf de sare.
Am continuat similar cu restul de felii de pâine sau de corn pe care le-am suprapus peste primul strat.
Am împărțit și restul de mozzarella.
Printre feliile de corn am aruncat bucățelele de roșii cherry și am presărat totul cu un pic de busuioc uscat.
Coacere budincă de pâine cu topping de pizza cu mozzarella, parmezan, roșii și busuioc verde
Am încheiat această pizza pe felii de pâine cu multă mozzarella rasă (din cea maturată, mai tare, care se seamănă cu cașcavalul).
Am introdus tava cu budinca de pâine tip pizza în cuptorul bine încins și am lăsat-o la copt 20 de minute la 175 C sau până ce se rumenește ușor la suprafață. Gata! Cât de bine miroase în bucătărie!! A pizza Margherita
Servire pizza rapidă pe felii de pâine – rețeta de budincă cu brânză mozzarella și sos de roșii
Am decorat rapid pizza cu câteva frunze proaspete de busuioc și am servit-o fierbinte, imediat ce-am scos-o din cuptor.
Cât de bine arată și cât de gustoasă e! Brânza s-a topit și se întinde în fire lungi iar la suprafață a format o crustă gratinată superbă!
După cum vedeți în poză, feliile de pâine sau de cornuri nu s-au lipit de tavă! Ele s-au rumenit fain la fund și s-au înmuiat la suprafață de la umiditatea din brânză, passata și de la roșiile cherry.
Iată o felie perfectă de pizza rapidă cu blat din felii de pâine! Puteți să-i ziceți și budincă sau sandviș cald… e la fel de bună
Mai demult am făcut o altă budincă din pâine veche cu ouă, șuncă, ceapă verde și mult cașcaval – rețeta ei o găsiți aici.
Tot cu cornuri sau pâine se face și clasica budincă cu brânză dulce de vaci și stafide – rețeta aici.
O altă idee de utilizare a pâinii mai vechi este sub formă de frigănea uriașă – un fel de frittata cu ouă și cașcaval (la tigaie) – rețeta aici.
Dragilor, sunt sigură că v-am făcut poftă cu această pizza rapidă pe felii de pâine cu brânză mozzarella și roșii și că veți testa rețeta noastră de budincă cu topping tip pizza Margherita!
Aici găsiți mai multe rețete de patiserie sărată: pizza, plăcinte, sărățele, pateuri, covrigei etc.