Pui marinat cu usturoi, rozmarin și lămâie la cuptor: astăzi vă aduc această rețetă minunată și reconfortantă, perfectă pentru o cină deosebită. Este un fel de mâncare care combină aromele mediteraneene și prospețimea ingredientelor, creând o explozie de gusturi și culori. Vă voi dezvălui cum să pregătiți această delicioasă friptură de pui și cum să obțineți cea mai gustoasă marinadă.
Personal, ador carnea de pui marinată, nu doar pentru că marinada o frăgezește perfect, ci și pentru că aduce în prim-plan aromele autentice. Dacă țineți puiul în marinadă la rece, chiar peste noapte, veți observa cum carnea devine incredibil de fragedă și aromată. În această rețetă, am optat pentru aripi de pui, dar puteți alege și pulpe inferioare (ciocănele) sau o combinație între cele două. Dacă nu sunteți fani ai rozmarinului, puteți alege o altă plantă aromatică care să vă placă: cimbru, busuioc, oregano și lista poate continua.
Această rețetă vă va oferi 2-3 porții delicioase de pui marinat cu usturoi, rozmarin și lămâie, gata să fie savurate cu cei dragi.
Pui marinat cu usturoi, rozmarin și lămâie – la cuptor
Timp de preparare: 5 minute
Timp de gatire: 60 minute
Timp Total: 65 minute
Ingrediente:
Cum se face rețeta de pui marinat cu usturoi, rozmarin și lămâie – la cuptor?
Cum se marinează carnea de pui?
Pentru marinadă am folosit mult usturoi și lămâie precum si crenguțe proaspete de rozmarin. Pentru extra aromă am pus și câteva roșii deshidratate.
Am pus bucățile de pui într-un castron cu capac. Am adăugat și 3-4 căței de usturoi presați cu cuțitul, felii de lămâie, o ramură de rozmarin și câteva fâșii de roșii deshidratate.
Am turnat apa rece peste pui cât să fie carnea acoperită și am adăugat sare (1 lingură bună de 25 g la 1 L de apă). Am creeat astfel o saramură. Am închis castronul cu capacul din dotare și am dat totul la frigider, peste noapte. Despre beneficiile marinării cărnii și ale sarmurării acestei am povestit pe larg aici.
Carnea astfel marinată trebuie să stea macar 8 ore la marinat (peste noapte) dar nu e greșit dacă o lăsați 24 de ore.
Cât se coace carnea de pui marinată cu usturoi, lămâie și ierburi aromatice?
Dupa marinare puiul se scoate din castron și se tamponează bine cu șervete absorbante și se presară cu piper măcinat. Apoi se așează într-un vas termorezistent. Se mai adaugă roșii deshidratate, crenguțe de rozmarin și restul de usturoi tocat mare.
Stropim aripile cu 3-4 linguri ulei de măsline sau de floarea soarelui. Acoperim cu un capac sau cu o folie și introducem vasul în cuptorul preîncins la 200° C (căldură sus+jos+ventilație) respectiv treapta înaltă la cele cu gaz.
Acest pui marinat cu usturoi, rozmarin și lămâie se coace 30 de minute la 200° C, apoi se scoate folia și se mai rumenește 20 de minute tot la 200° C. Dacă veți găti pulpe de pui atunci prelungiti timpul de coacere cu cca. 10 minute. Dacă aveti funcție grill atunci ultimele 10 minute puneți puiul la funcția aceasta.
Cât de bine miroase și cât de fain s-a rumenit puiul! Abia așteptăm să ne așezăm la masă.
Servire pui marinat cu usturoi, rozmarin și lămâie – la cuptor
Tare mult ne-a plăcut acest pui marinat cu usturoi și ierburi aromatice! Pielea este frumos rumenită, carnea este fragedă, suculentă și extrem de gustoasă! Sosul din tavă este lipicios și aromat.
ePoftă bună!
De altfel vă așteptăm cu părerile voastre și pe pagina noastră de Facebook @ePofta.ro.
Iar dacă aveți idei de rețete vă invităm să le postați pe grupul nostru de Facebook @ePofta.ro.