Sos 1000 de insule, rețeta de Thousand Island Dressing este un dressing cremos și delicios, potrivit pentru a însoți burgeri, cartofi prăjiți, ouă fierte, creveți, salate, cărnuri fripte, sandvișuri și multe altele.
Această rețetă este un sos cremos și delicios, perfect pentru a însoți diverse preparate.
Sosul acesta are o istorie îndelungată și origini americane, fiind creat în jurul anului 1900.
Thousand Island Dressing conține maioneză, ketchup, smântână, muștar, castraveți murați și alte ingrediente care îi conferă un gust inconfundabil.
Este un sos versatil și poate fi utilizat în rețete precum burgeri, salate, sandwich-uri, fructe de mare și multe altele.
Textura sa cremoasă și combinația de arome dulci-acrișoare-luate fac din el o alegere perfectă pentru cei care apreciază gustul rafinat.
Cantitățile de ingrediente menționate sunt orientative și pot fi ajustate în funcție de preferințele personale.
Pentru a obține un sos perfect, este recomandat să procesați ingredientele într-un blender până obțineți o textură fină și cremoasă.
Sosul 1000 de insule se păstrează bine în frigider și poate fi folosit timp de câteva zile.
Încercați această rețetă de sos 1000 de insule de casă și bucurați-vă de un gust autentic și savuros în preparatele voastre preferate.
Descoperiți plăcerea de a pregăti sosuri și dressinguri delicioase în confortul propriei bucătării și încântați-vă familia și prietenii cu arome deosebite.
Maioneza este baza acestui sos și vă recomand să o faceți acasă!
Recent am încercat să reproduc celebrul sos Big Mac care seamănă mult cu acest Sos 1000 de Insule! Există și diferențe (nu are smântână sau sos Worcester), de aceea am decis să fac separat și această rețetă. În cazul sosului Big Mac am lăsat diferite componente tocate mărunt (nu le-am procesat cu blenderul). Să știți că sosul Big Mac se poate face și de post! La O mie de insule avem smântână, așa că degeaba facem maioneză de post.
Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 370 g de sos 1000 de insule sau Thousand Island Dressing.
Sos 1000 de insule – rețeta de Thousand Island Dressing
Timp de preparare:
10 minute
Timp de gatire:
10 minute
Timp Total:
10 minute
Ingrediente:
Cum se face Sos 1000 de insule – rețeta de Thousand Island Dressing?
Ingrediente pentru sosul o mie de insule
Am pregătit cele necesare: maioneză de casă, smântână groasă (acrișoară, din cea pentru sarmale sau papanași), ketchup, muștar simplu, castraveți murați rași, ceapă și usturoi tocate, lămâie, paprika (boia dulce), sosuri Worcester și Tabasco. Americanii folosesc „pickle relish” – un fel de dulceață din castraveți cu oțet pe care eu am înlocuit-o cu castravete murat și un pic de miere. Este nevoie de acest dulce în sosul 1000 de insule!
Mod de preparare dressing sau sos o mie de insule cu maioneză, ketchup, smântână, muștar etc
În paharul înalt al blenderului am pus maioneza, smântâna, ketchupul și muștarul.
Peste ele am adăugat celelate ingrediente: ceapa, usturoiul, castraveții murați, mierea, paprika și sosurile Tabasco și Worcester. Am presărat un pic de sare și piper negru proaspăt măcinat și am pus câțiva stropi de zeamă de lămâie.
Am procesat totul cu blenderul, timp de câteva secunde. Am obținut un sos sau dressing 1000 de insule cu textură fină, foarte cremos, aromat și superb colorat! L-am gustat și i-am corectat asezonarea, după gust. Puteți pune mai multă sau mai puțină zeamă de lămâie, miere etc.
Am transferat sosul într-o caserolă cu capac și l-am dat la frigider. El se poate păstra la rece 3-5 zile, fără probleme. Am obținut cca. 370 g de sos, adică vreo 10-12 porții bune.
Servire Sos 1000 de insule – rețeta de Thousand Island Dressing de casă
În momentul servirii am transferat sosul 1000 de insule de la frigider într-un castron și l-am așezat pe masă. Toată lumea l-a apreciat! Vai, cât este de fin și de bun! Este un dressing cremos, dulce-acrișor, potrivit de picant și cu arome discrete de usturoi și ceapă. Poate fi degustat cu ouă fierte și salată verde, alături de felii de pâine prăjită.
El se potrivește perfect cu oricare dintre acești burgeri de casă: de somon, de curcan sau cu cheeseburger de vită.
Acest Sos 1000 de Insule se poate folosi și la creveți, salate asortate, sandvișuri reci sau calde, la umplerea lipiilor sau tortillas dar și pentru a însoți chiftele, cărnuri fripte la grătar, la tigaie sau la cuptor.
Merge grozav de bine cu cartofi prăjiți (French Fries).
Este fantastic de gustos și merită să-l testați!
ePoftă bună!
Dacă va plăcut această rețetă vă așteptăm cu părerile voastre pe pagina noastră de Facebook @ePofta.ro.